Alina Mungiu, despre suspendarea titlului de doctor: O soluție nepractică. Trebuie aplicată legea

Alina Mungiu, despre suspendarea titlului de doctor: O soluție nepractică. Trebuie aplicată legea
Publicat: 09/09/2015, 15:02
Actualizat: 19/07/2016, 10:57

Scriitorul Andrei Pleșu a lansat, marți, în cadrul unei dezbateri a GDS pe tema plagiatului, o idee către cei care au titluri de doctor, spunând că ar putea cu toții să își depună aceste titluri, suspendându-și calitatea pe care le-o conferă, până când vor face același lucru toți cei care au plagiat, după cum Gândul a relatat aici.

Contactată de MEDIAFAX, Alina Mungiu-Pippidi, care este doctor în psihologie socială al Universității din Iași, a declarat că ideea lansată de Andrei Pleșu nu poate fi aplicată.

„E o soluție complet nepractică. Nu se poate. Nimeni nu-și poate suspenda titlul, oamenii sunt profesori conferențiari în virtutea acestui titlu pe care îl primesc. Ei nici nu ar mai avea dreptul să predea. Și, după cum s-a văzut, nici Ponta, când a vrut să-și dea titlu înapoi ca să scape, din perspectivă legală n-a putut. În plus, există oameni care au titluri de la alte universități, nu numai de la universități românești. Asta este o soluție metaforică. Soluția este cu totul alta și eu am dat-o foarte clar, dar la soluția pe care am dat-o eu, din păcate, și nu de acum, ci de mai multă vreme, s-a opus o mare parte”, a spus Alina Mungiu-Pippidi.

Ea a precizat că problema este aceea că „numărul plagiatorilor sau impostorilor academici este foarte mare”.

„Deci noi ne confruntăm cu o masă critică din partea celor care sunt impostori, contra cărora luptă un grup de oameni care nu sunt convinsă că au majoritatea. Aici este problema. Și această soluție este simplă. La ora asta, noi încălcăm legea educației. Legea educației cerea o evaluare a școlilor doctorale, care nu s-a mai făcut niciodată. De trei ani trebuia făcută și nu s-a făcut”, spune Alina Mungiu-Pippidi.

Aceasta a mai spus că, în prezent, există instrumente globale, foarte simple, care să permită astfel de evaluări. „Dacă nu te-a citat nimeni în toată viața ta profesională, oricât ai publicat, ești cu alte cuvinte un impostor, o nulitate (…) Vă asigur că, dacă luați tezele de la Academia Națională de Informații – este discuția zilele astea -, se va vedea că acei patru oameni împreună nu au un indice 2 agregat, nici cât ar trebui să aibă un asistent universitar (…)”, a explicat Alina Mungiu-Pippidi.

Ea a mai spus că soluția în acest caz este aceea de a aplica Legea educației.

„Trebuie să aplicăm legea și să evaluăm toate școlile doctorale din această țară. Criteriile le mai putem discuta în detaliu, pot fi diferențe între discipline. Și, acolo unde ele (școlile doctorale, n.r.) nu îndeplinesc niște criterii minimale, să le închidem. Asta e ce e de făcut, nu proteste simbolice. Ci să aplicăm legislația pe care o avem și să facem curățenie sistemică, nu la persoană”, a mai spus Alina Mungiu-Pippidi.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Analiza lui Traian Băsescu pentru prezidențiale. Ce s-ar întâmpla dacă Ciolacu și Ciucă ar fi...
Călin Geambașu și mama copilului său se plimbă prin instanțe de cinci ani, dar... 'Mă...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
Oana Roman s-a săturat de singurătate şi a dat anunţ matrimonial: 'Caut...'
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
"Rămas bun, prieten drag! O bucată din mine s-a desprins". Lacrimi pentru Andrei, motociclistul de...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Marina Almășan, adevărul din spatele despărțirii de Victor Socaciu: „Personajul care ne tulburase liniștea a...
Româncele vs. ucrainencele! Ele sunt domnişoarele care fac galerie pentru partenerii lor la Euro 2024
Echipamente obligatorii pe toate mașinile din România. Ce pățesc șoferii care nu le au?
Putin adună provizii imense de hrană într-un buncăr high-tech, în eventualitatea unui război nuclear. Unde...
FEMEIA care DEGUSTA mâncarea lui Hitler! Era atât de paranoic încât...
România, țintă pentru Armata RUSĂ. Ne salvează UNGURII: Nu vom permite!
Mireasa lui Jador a răbufnit fără precedent. De ce a fost anulată nunta
Ce a urmat după ce un client i-a aruncat cu cafea în față vânzătoarei. Fata...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Imagini de colecție cu Ana-Maria Barnoschi de la cununia civilă!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă...
Calea Lactee ar fi intrat în coliziune cu ceva uriaș chiar în timpul existenței Pământului
×